Usturoiul se pune în coarne, pe frunte, pe spate, făcânduli-se vitelor semnul crucii. Se mai ung si oamenii cu usturoi în frunte, la coate şi-n genunchi, precum şi uşorii şi ferestrele, pentru a se îndepărta demonii nopţii.
Prin unele părţi, este obiceiul ca în ziua de Ajunul Crăciunului, dascălii tineri bisericeşti să umble cu ICOANA. Este vorba de o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Isus Cristos, în mijlocul staulului. Intrând în casă, unul din dascăli aşază marginea de jos a icoanei pe piept, ţinând mâinile de cele două colţuri de sus şi începe a cânta troparul naşterii Mântuitorului.
Un alt obicei, răspândit mai cu seamă în Moldova, este SFINŢIREA MESEI DE AJUN. Această datină de a umbla preotul cu Ajunul ca să sfinţească masa şi să vestească enoriaşilor Naşterea Domnului este foarte veche. Prin Nordul Moldovei, se pregăteşte masa pentru Ajunul Crăciunului cu mâncăruri de post. Nimeni n-are voie să descopere masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul din bucate, apoi cei ai casei.

În vechime, la curţile noastre domneşti, era şi obiceiul numit ORAŢII, devenite ,,uraţii de la ,,a ura. Cărturarul Dan Simionescu srie în legătură cu această datină voievodală : ,,În prima zi de Crăciun Domnul avea obiceiul să cheme la masă pe boieri. La masă Mitropolitul ridica paharul cu vin, făcând oraţii pentru a slăvi pe Dumnezeu şi pentru sănătatea familiei domnitoare. A doua zi de Crăciun, obiceiul oraţiilor se continua astfel : veneau la palatul domnesc dascălii şcolilor cu discipolii lor, care rosteau oraţii întâi în greceşte şi apoi în româneşte